Un avocat din Chișinău a fost condamnat pentru trafic de influență, fiind obligat să plătească o amendă de 250 000 de lei și să restituie aproape 300 000 de lei obținuți ilegal. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a găsit vinovat și i-a interzis să practice avocatura timp de cinci ani, transmite IPN.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, avocatul a acționat în complicitate cu altă persoană, în anii 2015-2016, pentru a influența magistrații și procurorii implicați într-un dosar penal. El ar fi pretins și primit sume importante de bani de la clientul său, promițându-i o soluție favorabilă în instanță. În total, suma încasată ilegal s-a ridicat la 299 400 de lei, echivalentul unor plăți efectuate în dolari și euro.
Potrivit autorităților, o parte din bani au fost oferiți direct de rudele clientului, restul - prin complice. În fața instanței, avocatul și-a negat vinovăția, deși procurorii au declarat că probele prezentate au demonstrat contrariul.
Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel în termen de 15 zile.
Conform legii, orice persoană acuzată de o infracțiune este considerată nevinovată până la o hotărâre judecătorească definitivă.