CEC a iniţiat procedura de validare a 9 mandate de deputat

Comisia Electorală Centrală a luat act de vacanţele din Parlament odată cu depunerea celor 9 mandate de deputat şi a transmis Curţii Constituţionale listele candidaţilor supleanţi spre validare. Decizia a fost aprobată în şedinţa de marţi, 18 august, transmite IPN.

Este vorba despre candidaţii supleanţi Nae-Simion Pleşca şi Octavian Grama de la Partidul Liberal Democrat, care vin să-i înlocuiască pe Valeriu Streleţ, care a renunţat la mandat în favoarea funcţiei de prim-ministru, şi Anatolie Dimitriu, în favoarea funcţiei de preşedinte al raionului Ialoveni.

Elena Bacalu şi Corneliu Dudnic, de pe lista Partidului Democrat, vor deveni parlamentari după plecarea din Parlament a lui Vlad Plahotniuc şi a lui Nicolae Molozea, ultimul optând pentru funcţia de preşedinte al raionului Ştefan Vodă.

Alţi 5 candidaţi supleanţi sunt de la Partidul Liberal – Roman Boţan, Ştefan Vlas, Petru Cosoi, Alina Zotea şi Artur Gutium. Cele 5 locuri au devenit vacante odată cu plecarea în Guvern a Corinei Fusu, numită ministru al educaţiei, Valeriu Munteanu – ministru al mediului, Anatol Şalaru – ministru al apărării, Iurie Chirinciuc – ministru al transporturilor şi Gheorghe Brega – vicepremier pe probleme sociale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.