Comisia de stat are la dispoziţie 10 zile pentru elucidarea cauzelor deflagraţiei din sudul ţării

Raionul Ştefan Vodă şi alte nouă localităţi din raionul Căuşeni, afectate de explozia de duminică, vor fi din nou asigurate cu gaze naturale începând de miercuri, 11 noiembrie. Despre aceasta au comunicat astăzi responsabili de la „Moldovagaz”, la şedinţa operativă a Comisiei de stat pentru elucidarea cauzelor deflagraţiei, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al Guvernului. Comisia de stat a fost constituită luni dimineaţa, iar preşedinte a fost numit ministrul de interne, Victor Catan. Participanţii la şedinţă au fost informaţi că în lucrările de lichidare a consecinţelor deflagraţiei sunt implicate 50 de unităţi de transport. Reprezentanţii SA „Moldovagaz” au spus că deocamdată nu se cunoaşte care este cauza deflagraţiei. S-a menţionat că gazoductele sunt verificate la fiecare cinci ani, ultima dată s-a întâmplat în 2005. Atunci, compania care a efectuat auditul a anunţat că porţiunea respectivă de gazoduct este în stare bună şi nu există riscuri de deflagraţie. Prim-ministrul Vlad Filat a solicitat SA „Moldovagaz” efectuarea unei revizii ample a tuturor gazoductelor. „Deflagraţia ce a avut loc la 8 noiembrie este a doua în ultima jumătate de an. Este o situaţia alarmantă şi noi trebuie să depunem toate eforturile pentru a exclude cazuri similare pe viitor”, a spus premierul. Vladimir Filat a cerut ca, în termen de 10 zile, Comisia de stat pentru elucidarea cauzelor deflagraţiei să prezinte rezultatele investigaţiei. Explozia s-a produs dimineaţa, duminică, 8 noiembrie, la ora 4.35, pe gazoductul magistral Razdelinaia-Ismail (RI), în regiunea satelor Săiţi şi Opaci din raionul Căuşeni. Deflagraţia s-a produs la o adâncime de 4 metri, porţiunea afectată având o lungime de 12 metri şi o lăţime de 4 metri. Ca rezultat, a fost sistată livrarea de gaze către localităţile raionului Ştefan Vodă şi către nouă localităţi din raionul Căuşeni. Gazoductul RI asigură tranzitul gazelor naturale în direcţia balcanică pe teritoriul republicii şi participă la asigurarea cu gazele naturale a localităţilor din raioanele Căuşeni şi Ştefan-Vodă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.