Direcția de Învățământ a Găgăuziei s-a opus propunerii Ministerului Educației al Republicii Moldova de a introduce un profil comun în licee, alături de cele umanist și real, relatează IPN. Unul dintre motive este reducerea numărului de ore de predare a limbii ruse.
În declarația reprezentanților din Găgăuzia se menționează că, odată cu introducerea profilului comun, „sarcina elevilor de liceu” poate crește și calitatea însușirii materialului ar putea scădea.
Ei precizează, totodată, că sunt „îngrijorați” de reducerea numărului de ore alocate pentru studierea limbii ruse. Specialiștii găgăuzi subliniază că, dacă va fi redus studiul limbii ruse, va scădea nivelul de pregătire al elevilor, întrucât nu toți studiază limba maternă la școală.
De la crearea autonomiei, în Găgăuzia nu a fost deschisă nicio școală cu predare exclusiv în limba găgăuză. În 2010, UNESCO a inclus limba găgăuză pe lista limbilor aflate pe cale de dispariție.
În același timp, limbile găgăuză și română cu greu pot concura cu limba rusă, deși toate trei sunt limbi oficiale ale autonomiei. Documentația în autonomie și ședințele parlamentului local (Adunarea Populară a Găgăuziei) se desfășoară, în mare parte, în limba rusă.
În aprilie 2024, Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat o hotărâre prin care a solicitat autorităților Republicii Moldova să acorde limbii ruse statutul de limbă de comunicare interetnică.
La sfârșitul lunii februarie a acestui an, președintele Maia Sandu a declarat că Chișinăul și Găgăuzia trebuie să își unească eforturile pentru a păstra limba găgăuză și pentru a extinde studiul limbii române în autonomie.
Datele din „Programul-țintă de dezvoltare a sferei educaționale a UTA Găgăuzia pentru anii 2021-2030” arată că 74% dintre elevii găgăuzi vorbesc acasă în limba rusă, iar doar 20% — în limba lor maternă, găgăuza.