După ce au fost amânate două zile la rând, consultările pentru desemnarea unui candidat la funcţia de premier ar putea începe astăzi, 27 iulie, relatează Mesager, citat de IPN.
La sfârşitul săptămânii trecute, fracţiunile parlamentare au fost contactate de aparatul preşedintelui Nicolae Timofti şi au fost invitate la consultări cu şeful statului în vederea desemnării unui candidat la funcţia de prim-ministru. Consultările urmau să aibă loc în seara zilei de sâmbătă, ulterior au fost amânate pentru duminică, dar nici atunci nu au avut loc.
PLDM, PDM şi PL vor continua astăzi negocierile. Până acum, unicul nume anunţat la funcţia de premier este cel al actualului ministru în exerciţiu al educaţiei, Maia Sandu, dar care se pare că nu mai este agreată de PDM şi PL după ce şi-a spus condiţiile în care acceptă funcţia.