Făina pentru pâine va fi fortificată cu fier şi acid folic
Făina de grâu utilizată în industria alimentară va fi fortificată durabil cu fier şi acid folic. Acţiunea face parte din Programul naţional de reducere a afecţiunilor determinate de deficienţa de fier şi acid folic, pentru anii 2012-2017, aprobat de Guvern, transmite Info-Prim Neo.
Fortificarea făinii cu grâu se va face prin adăugarea a 30 mg de fier şi 1,4 mg de acid folic per kg de făină. Estimativ costurile se vor ridica la 7,7lei.
Importul de dozatoare pentru fortificarea făinii cu fier şi acid folic va fi scutit de taxe.
Femeile gravide urmează să fie aprovizionate gratuit cu preparate de fier şi acid folic din lista medicamentelor compensate din fondurile de asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Ministrul sănătăţii, Andrei Usatâi, a menţionat că deficienţa de fier duce la diverse malformaţii congenitale, care provoacă decesul nou-născuţilor.
Programul prevede, până în 2017, reducerea cu 30% a cazurile de anemie fier-deficitară printre femeile gravide şi copiii până la 5 ani şi cu 20% – printre celelalte categorii de populaţie.
Deficienţa de fier şi acid folic se reflectă nu numai asupra sănătăţii umane, ci şi asupra economiei naţionale. Valoarea medie a câştigului ratat ca urmare a afectării capacităţii cognitive şi productivităţii de muncă reduse, condiţionate de anemii, constituie 0,9% din PIB-ul ţării.
Costul estimativ al implementării acestui program este de 101,5 mln lei, care vor fi acoperite din buget şi din sursele oferite de donatorii externi.
Guvernul a instituit şi un consiliu pentru coordonarea implementării acţiunilor din Program, care va fi condus de vicepremierul Mihai Moldovanu.
