Un grup de preoţi creştini ortodocşi şi enoriaşi îndeamnă cetăţenii să iasă la vot în data de 30 noiembrie, indiferent de opţiunea politică pe care o au. Într-o conferinţă de presă la IPN, preoţii au făcut apel către alegători să susţină acea forţă politică care ţine cu adevărat la valorile ortodoxiei.
„Vine vremea să ne expunem şi noi şi să cerem ca lumea să nu fie atât de îngrijorată şi înspăimântată, şi să o rugăm să participe la votare”, a spus preotul Ioan Grigoraş, parlamentar între anii 1990-1994. Preotul a menţionat că toţi creştinii trebuie să vadă cu atenţie încotro merg – stânga sau dreapta, pentru că noi suntem cei care trebuie să luăm decizia corectă şi să căutăm drumul care duce spre viaţă. Cum va fi acesta, rămâne pe conştiinţa fiecăruia. „Să nu facem pălăvrăgeala care se face asupra unuia, asupra altuia, căci asta nu aduce la bine”, a menţionat preotul.
Vitalii Şincari, preot, a chemat cetăţenii să ia o decizie înţeleaptă pentru ţară şi pentru popor şi să rămână creştini în această acţiune. „Fiecare creştin trebuie să înţeleagă că inima poate fi dată doar lui Dumnezeu, nu celor care sunt contra lui Dumnezeu. Să fie acesta cel mai principal criteriu pentru cei care merg la vot. Noi toţi suntem liberi şi Biserica nu poate şi nici nu trebuie să îndrume pe cineva să voteze pentru o anumită forţă politică. Credeţi-ne, enoriaşii noştri sunt adepţii a tot felul de mişcări sociale şi politice. Biserica este deschisă pentru toţi”, a mai spus preotul.
„Dragii mei creştini, Doamne Ajută la pace şi la unitate. Unde este Hristos, acolo este şi unitate. Doamne ajută la toţi!”, a subliniat un alt preot, Oleg Secarin.
Mihai Balica, enoriaş, a mărturisit că are o mare frică pentru ceea ce ne aşteaptă în viitor, de aceea a decis să vină cu acest mesaj: „Vrem ca pe 30 noiembrie să vină puterea care va fi în interesul tuturor, întru tradiţiile noastre, întru credinţa noastră. E ceea ce am primit de la strămoşii noştri şi trebuie să preţuim şi să transmitem din generaţie în generaţi”.
Acum câteva zile, şi Înaltpreasfinţitul Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove Vladimir a făcut un apel către cetăţeni, chemându-i să fie responsabili şi duminică, 30 noiembrie, să-şi exercite dreptul la vot.