Gheorghe Viţă susţine că este şantajat

Candidatul la alegerile în Parlamentul României, Gheorghe Viţă, spune că este ameninţat şi şantajat de către contracandidatul său, Eugen Tomac, să se retragă din cursa electorală, transmite Info-Prim Neo. Gheorghe Viţă a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă, că informaţia apărută pe reţelele de socializare, cum că acesta s-ar retrage din cursa electorală, este o dezinformare şi o manipulare a alegătorilor din Republica Moldova. „Am auzit zilele acestea că refuz dezbaterile televizate cu domnul Eugen Tomac. Este o minciună, nu este adevărat. De două ori am făcut anunţ public că sunt gata, în orice moment, să am o dezbatere televizată cu domnul Eugen Tomac. Şi astăzi îl chem public la o dezbatere televizată, ca în mod civilizat şi democratic, aşa cum se procedează în ţările occidentale, să aibă curajul, dacă a făcut atât de multe pentru românii din Basarabia în aceşti 4 ani, să vină la o dezbatere publică cu mine şi atunci alegătorul va aprecia cine va merge în Parlamentul României”, a declarat Gheorghe Viţă. Candidatul a mai specificat că, pe lângă Eugen Tomac, în spatele ameninţărilor s-ar afla şi persoane publice foarte cunoscute în Republica Moldova. Numele acestora va fi făcut public după alegerile parlamentare din România, când Gheorghe Viţă spune că va depune o sesizare către organele de drept în legătură cu numeroasele acţiuni de şantaj la adresa sa. Deputatul a mai menţionat că este şantajat zilnic prin apeluri telefonice şi prin intermediul reţelelor de socializare, însă acest lucru nu-l va face să se retragă din campania electorală. Gheorghe Viţă a menţionat că retragerea sa din campanie electorală ar supăra miile de alegători din Republica Moldova, care sunt gata să-l voteze pe data de 9 decembrie.
  • gheorghe vita despre apelul sau catre eugen tomac.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.