Granturi de 36 000 de dolari pentru școli. Termenul dosarelor – 31 decembrie

Școlile primare, gimnaziale și liceele din țară au posibilitatea să aplice la un program de granturi, cu un buget total de 4,32 milioane de dolari. Instituțiile vor fi selectate pe baza unui concurs. Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a menționat că este un proiect ambițios și inovator, menit să sprijine școlile din Moldova în eforturile de a transforma procesul educațional într-unul adaptat cerințelor actuale, transmite IPN.

Programul de Granturi Școlare include 120 de granturi cu valoarea de 36 de mii de dolari fiecare. Granturile vor fi alocate pentru proiectele care vizează dezvoltarea metodelor digitale și a instrumentelor interactive, care să aducă procesul educațional mai aproape de realitățile actuale, precum amenajarea de laboratoare digitale, procurarea de echipamente și tehnică IT, precizează Ministerul Educației și Cercetării.

De asemenea, vor fi susținute proiectele care se referă la suport educațional pentru elevii dezavantajați, precum și inițiativele care vizează promovarea accesului fetelor la domeniile STEM. Granturile vor fi alocate și pentru proiecte de evaluare eficientă a învățării, pentru a identifica și elimina lacunele în procesul de învățare-predare.

Specialistul superior în educație la Banca Mondială, Anna Olefir, a declarat că acest program este o inițiativă transformatoare, ce urmărește consolidarea sistemului educațional prin colaborare, inovații și îmbunătățirea metodelor de predare-învățare. Programul de Granturi Școlare își propune să sprijine avansarea implementării practicilor inovative în școli, precum și dezvoltarea profesională a pedagogilor, a menționat Anna Olefir.

Instituțiile eligibile pot aplica individual sau în consorțiu, fiecare având dreptul să depună un singur proiect.

Termenul-limită pentru prima etapă este 31 decembrie. Ghidul Programului de Granturi poate fi accesat pe site-ul Ministerului de profil.

Pentru a obține detalii despre Programul de Granturi Școlare, instituțiile sunt invitate să participe la sesiuni de informare, prin completarea unui formular online.

Inițiativa se înscrie în Proiectul „Îmbunătățirea Calității Educației” (EQIP), implementat de MEC și susținut financiar de Banca Mondială, Parteneriatul Global pentru Educație și Fondul Fiduciar cu Donatori Multipli al Parteneriatului pentru învățare timpurie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.