Guvernul condamnă acţiunile structurilor de forţă transnistrene

Directorul, contabila şi şoferul liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, reţinuţi de către securitatea transnistreană sub acuzaţia de contrabandă, au fost eliberaţi. La fel, au fost eliberaţi şi cei 6 membri ai contingentului moldovenesc de pacificatori, care s-au deplasat la faţa locului pentru a clarifica situaţia, dar au ajuns şi ei să fie reţinuţi.  Incidentul a avut loc aseară, lângă localitatea Parcani, situată în Zona de Securitate.

Guvernul Republicii Moldova a emis o declaraţie în care califică această acţiune unilaterală a structurilor de forţă transnistrene drept o provocare premeditată, menită să tensioneze situaţia şi să submineze procesul de reglementare a conflictului transnistrean, transmite IPN.

Potrivit Chişinăului, acest incident se înscrie în şirul presiunilor aplicate în ultima perioadă asupra instituţiilor moldoveneşti, inclusiv a şcolilor cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană. Reţinerea pacificatorilor în Zona de Securitate reprezintă o acţiune fără precedent şi o sfidare directă la adresa operaţiunii de pacificare.

Guvernul anunţă că au fost sesizaţi partenerii internaţionali implicaţi în procesul de reglementare. Incidentul în cauză va fi abordat în mod prioritar în cadrul mecanismelor de dialog cu reprezentanţii de la Tiraspol, inclusiv în cadrul Comisiei Unificate de Control.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.