Pe parcursul săptămânii precedente 31 de persoane cu datorii pentru consumul de agent termic au achitat integral plăţile restante în sumă totală de circa 470 de mii de lei. De asemenea, executorii judecătoreşti au aplicat sechestru şi au ridicat plăcuţele de înmatriculare a două mijloace de transport, ca rezultat al datoriilor acumulate faţă de furnizorul de agent termic din capitală, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al SA „Termocom”, proprietarii maşinilor sechestrate de executorii judecătoreşti au achitat datoriile pentru energia termică consumată în decursul unei zile, iar suma datoriilor înregistrate era de circa 20 de mii de lei. Administraţia SA „Termocom” face apel către gestionarii fondului locativ şi proprietarii de apartamente care mai înregistrează restanţe de plată pentru energia termică consumată să achite în termen restrâns datoriile.
Furnizorul de agent termic menţionează că fiabilitatea următorului sezon rece depinde de nivelul de plată înregistrat de consumatori şi, respectiv, nivelul de achitare către furnizorii din complexul energetic. Pentru a evita acţionarea în judecată şi executarea silită, restricţionarea în drepturi, SA „Termocom”, solicită datornicilor să achite datoriile în termen restrâns. Facturile pot fi achitate la oficiile poştale, filialele bancare şi/sau Centrul comercial al SA „Termocom”, str. T.Vladimirescu, 6, inclusiv în cazul termenului expirat al facturii. Plăţile pot fi efectuate prin sistemul Internet Banking şi la terminalele de plăţi electronice.