Ion Sturza a fost desemnat la funcţia de premier

Preşedintele Nicolae Timofti a semnat decretul prin care l-a desemnat pe omul de afaceri şi ex-premierul Ion Sturza la funcţia de prim-ministru. Şeful statului contează că fracţiunile parlamentare îşi vor revizui opţiunile şi vor susţine candidatura acestuia, transmite IPN.

„Am semnat decretul de a-l desemna pe Ion Sturza la funcţia de prim-ministru. Am reieşit din faptul că dumnealui a ocupat această funcţie, are experienţă, este o persoană cunoscută, are viziuni care sunt aproape de viziunile noastre referitor la parcursul european al ţării, cunoaşte bine problemele legate de economia ţării, starea financiară, starea generală din societate şi sper că va reuşi să rezolve problemele cu care se confruntă ţara”, a declarat şeful statului.

Nicolae Timofti speră că parlamentarii vor analiza situaţia şi vor lua o decizie pozitivă, care va corespunde cu poziţia preşedintelui. „Poate să fie şi altfel, aşa e într-o societatea democratică, dar sper că va fi bine. Sper că va acumula voturile necesare. Sunt şanse. Şi domnul Sturza va consulta şi dumnealui fracţiunile parlamentare. Când am vorbit eu, nu toate fracţiunile şi-au expus opţiunea de a-l susţiune. Dar spre că-şi vor revizui viziunile”, a menţionat preşedintele.

Ion Sturza i-a mulţumit preşedintelui pentru încrederea acordată. „Vreau să fiu alături de popor, de preşedintele ţării. În aceste momente complicate, voi încerca să lansez discuţii cu partidele în încercarea de a vota un guvern pe care îl văd neafiliat politic, compus din persoane care nu sunt expuse direct politic. Prima acţiune va fi semnarea unui cod de integritate, care va aduce alţi oameni în Guvern. Sper la un dialog constructiv cu partidele din Parlament”, a menţionat premierul desemnat.

Fiind întrebat despre relaţia sa cu Partidul Democrat, Ion Sturza a spus că nu există nicio tensiune între el şi PDM. „Au existat nişte declaraţii ale cetăţeanului Ion Sturza, astăzi este candidatul Sturza, care cred că va putea să-şi gestioneze relaţiile. Voi încerca mâine la prima oră să lansez discuţiile cu fracţiunile”, a încheiat Ion Sturza.

Acum 4 zile, Ion Sturza a declarat la o conferinţă de presă că niciodată nu a discutat înaintarea candidaturii sale la funcţia de prim-ministru. Acesta a menţionat că este ferm convins că orice gen de propunere de acest fel ar destabiliza situaţia din Republica Moldova. Mai mult ca atât, Sturza a declarat că nu crede că ar exista măcar 20 de deputaţi care ar vota pe faţă „un candidat ca Sturza” şi nu ar accepta să participe la acest joc.

Ion Sturza a deţinut funcţia de premier în perioada februarie-decembrie 1999.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.