Actualizare /13:38/ Toate punctele de trecere a frontierei cu Ucraina funcționează în regim normal, anunță Poliția de Frontieră. Fluxul de călători și mijloace de transport este constant, înregistrând valori minime de trafic.
(Știrea inițială) Punctele de trecere a frontierei Otaci, Unguri, Ocnița și Grimăncăuți își au temporar activitatea sistată, transmite IPN.
„Dacă aveți planificată o trecere a frontierei prin PTF Otaci, PTF Unguri, PTF Ocnița sau PTF Grimăncăuți, vă comunicăm că autoritățile ucrainene nu permit intrarea sau ieșirea din Ucraina pe motivul alertelor aeriene. În fapt, activitatea acestor puncte de trecere a frontierei este temporar sistată”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.
Călătorii sunt rugați să prezinte înțelegere și calm, iar în măsura posibilităților să amâne deplasările spre Ucraina.
După explozia de sâmbătă la podul Kerci din Crimeea, forțele armate rusești au lansat luni atacuri cu rachete în mai multe localități din Ucraina. Președintele ucrainean, Volodymyr Zelensky, a declarat că există „mai mulți morți și răniți” în urma acestor atacuri.