Deputatul Gaik Vartanean, împreună cu colegii de la Partidul Mișcarea Alternativa Națională, a depus astăzi la Curtea Constituțională o sesizare care vizează prevederile legale cu privire la reforma de asistență socială „Restart”. Reprezentanții MAN consideră modificările la lege discriminatorii față de cetățenii din municipiul Chișinău și din UTA Găgăuzia, transmite IPN.
Gaik Vartanean a declarat că se solicită controlul asupra respectării principiului de nediscriminare a cetățenilor ca urmare a adoptării unui asemenea proiect care, în opinia sa, vădit discriminează cetățenii municipiului Chișinău și pe cei din UTA Găgăuzia. Parlamentarul s-a referit și la anunțul Guvernului cu privire la angajarea asistenților sociali din luna mai și crearea serviciului pe lângă Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
„Ceea ce a fost ieri – Guvernul a creat o problemă și noi am indicat asupra acestui fapt. Și, într-un final, a soluționat-o. Însă acest subiect este utilizat în scopuri politice, fiind folosiți oamenii și fiind acuzată municipalitatea. Sperăm că pe viitor Guvernarea și autoritățile vor avea o atitudine egală față de toți cetățenii, fără a face diferențe că sunt din Chișinău, Găgăuzia, Drochia, Bălți etc. Toți oamenii sunt egali și au drepturi egale. Sperăm că Curtea Constituțională va fi de partea egalității tuturor cetățenilor”, a precizat Gaik Vartanean.
Șefa Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului, Tatiana Oboroc, a menționat că prin modificările la cadrul legal cu privire la asistenta socială și la serviciile sociale, au fost încălcate principiile constituționale și acte internaționale, la care Republica Moldova este parte. Potrivit ei, s-a încălcat principiul egalității și non-discriminării, dreptul la protecție socială, drepturile persoanelor cu dizabilități etc. „Prin reforma „Retsart”, legiuitorul a abordat discriminatoriu serviciile sociale din municipiul Chișinău în raport cu acele servicii sociale din țară. Considerăm că toți beneficiarii de servicii sociale, atât din republică, cât și din municipiul Chișinău și UTA Găgăuzia, sunt pe poziție de egalitate și nu trebuie discriminați”, a precizat Tatiana Oboroc.
Vladimir Bolocan, șef-adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, a declarat că este grav că autoritățile centrale afirmă că nu există vreo discriminare față de persoanele cu cerințe speciale din Chișinău și din Găgăuzia. „Or, ei asta și-au dorit-o de la bun început – să finanțeze doar o parte din țară, iar cealaltă parte, care este Chișinău și UTA Găgăuzia, să fie lăsată pe bugetele autorităților locale. Am putea spune vădit că astfel de politici nu doar că sunt discriminatorii, dar favorizează separatismul în Moldova – chestii foarte periculoase din punct de vedere social și politic”, a spus Vladimir Bolocan.
Sute de asistenți personali din Chișinău, în special de vârstă pensionară, au fost concediați, iar celor care au rămas li s-au tăiat lefurile în jumătate după ce autoritatea municipală a anunțat că nu mai are bani ca să îi plătească și nu va angaja noi asistenți personali care au depus cereri. Primăria a acuzat puterea centrală că nu a inclus municipiul Chișinău în reforma asistenței sociale „Restart”, prin care, de la 1 ianuarie 2024, serviciul „Asistența personală” este finanțat de la bugetul de stat, iar asistenții personali trec în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Autoritățile centrale au invocat, la rândul lor, că municipiul Chișinău și unitatea administrativ-teritorială Găgăuzia au suficiente posibilități ca să finanțeze salariile asistenților personali din propriile venituri, dar și din transferurile cu destinație specială de la bugetul de stat. Recent ministerul a anunțat că îi va angaja pe asistenții personali abuziv disponibilizați de către municipalitate. Pentru luna martie li se va oferi o alocație de 5 mii de lei.