Moldtelecom se conformează deciziei ANPC

Tarifele pentru serviciile de telefonie fixă nu se vor majora de la 1 martie, aşa cum era planificat. SA „Moldtelecom” anunţă că se conformează prescripţiei Agenţiei Naţionale de Protecţie a Concurenţei (ANPC), transmite Info-Prim Neo. „Compania „Moldtelecom”, în calitate de agent economic care activează în câmpul legal al Republicii Moldova şi al angajamentului asumat faţă de clienţii săi, declară oficial că se va conforma prescripţiei ANPC nr.APD-14-11/15 din 23 februarie 2011, potrivit căreia SA „Moldtelecom” a fost obligată să suspende acţiunile de schimbare a tarifelor pentru serviciile de telefonie fixă, prevăzute pentru 1 martie 2011”, se menţionează într-un comunicat de presă emis, joi, de „Moldtelecom”. Operatorul îşi exprimă recunoştinţa faţă de clienţii care au dat dovadă de atitudine înţelegătoare în procesul de ajustare a tarifelor şi au încheiat deja contracte de trecere la noile abonamente de telefonie fixă. De asemenea, agentul economic se angajează să vină cu informaţii suplimentare privind demararea procesului de rebalansare a tarifelor la serviciul de telefonie fixă. Majorarea tarifelor a fost suspendată până când ANPC şi Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii electronice şi Tehnologia Informaţiei vor finaliza separat verificările la Moldtelecom şi vor propune soluţii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.