Pavel Filip la întrevederea cu echipa FMI: Ne dorim să negociem noul acord

Autorităţile de la Chişinău îşi doresc negocierea unui Acord cu FMI pentru a asigura dezvoltarea durabilă a ţării. Despre aceasta a spus prim-ministrul Pavel Filip, care a avut, astăzi, 5 iulie, o întrevedere cu echipa de experţi a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, premierul şi-a exprimat bucuria de a se reîntâlni cu echipa FMI la Chişinău şi a apreciat eforturile depuse în acest sens. Şeful Cabinetului de miniştri a informat că, datorită conlucrării strânse dintre Guvern şi Parlament, s-a reuşit realizarea a 68% din acţiunile incluse în Foaia de parcurs privind reformele prioritare. Între direcţiile principale, premierul a evidenţiat reforma justiţiei şi a sectorului financiar-bancar, măsurile anticorupţie, îmbunătăţirea mediului de afaceri, reforma administraţiei publice, conlucrarea cu societatea civilă.

Premierul Pavel Filip a menţionat că obiectivele enunţate de FMI corespund cu cele ale Guvernului. Oficialul a confirmat că Guvernul are voinţa, determinarea şi potenţialul necesar pentru implementarea reformelor, dar are nevoie şi de susţinerea partenerilor de dezvoltare. În acest sens, este foarte importantă negocierea unui nou Memorandum cu privire la politicile economice şi financiare între Guvern şi Fondul Monetar Internaţional.

Ivanna Vladkova-Hollar a apreciat eforturile Guvernului pentru a avansa pe dimensiunea sectorului financiar-bancar, ceea ce a făcut posibilă sosirea unei noi misiuni FMI la Chişinău. Şefa echipei de experţi FMI a specificat că actuala misiune se va axa preponderent pe sectorul financiar, după care se va merge pe reforme structural-fiscale mai vaste pentru a promova creşterea economică. Ivanna Vladkova-Hollar s-a referit şi la consolidarea capacităţilor bugetare sub aspectul eficientizării cheltuielilor publice, sporirii veniturilor, diminuării economiei negre.

Echipa de experţi FMI se va afla în Moldova în perioada 5-15 iulie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.