Reforma sistemului de supraveghere de stat a sănătății publice, a fost examinată, în cadrul unei şedinţe de lucru la Guvern, prezidată de prim-ministrul Pavel Filip. Premierul a menționat că anul acesta debutează cu o serie de reforme sociale importante, inclusiv în domeniul sănătăţii, iar la indicaţia acestuia, Ministerul Sănătăţii a prezentat câteva propuneri de reformare a domeniului respectiv, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.
Potrivit specialiştilor, reforma în sectorul sănătăţii publice se impunea de mult timp, dat fiind că actualul sistem este unul învechit şi nu corespunde necesităţilor populaţiei şi cerinţelor internaţionale.
„În toate reformele este foarte important să arătăm oamenilor ce vrem, cum va arăta sistemul reformat şi cum va funcţiona acesta. Mai întâi – să stabilim modelul dorit, după care să venim cu restructurări şi să facem investiţiile necesare”, a spus premierul, precizând că nu trebuie să existe frică de măsuri radicale, dacă acestea vor avea un impact pozitiv pentru beneficiarii sistemului.
În urma discuţiilor purtate, Pavel Filip a dat indicaţii Ministerului Sănătăţii să acumuleze toate propunerile în vederea reformării sistemului, să extindă cercul participanţilor la consultări şi, în termen restrâns, să prezinte Guvernului spre aprobare conceptul final al reformei sistemului de supraveghere de stat a sănătății publice.
