Prima parte a proiectului JICA a adus investiţii de circa 800 de milioane de lei

Prima parte a proiectului susţinut financiar de Agenţia Naţională de cooperare internaţională a Japoniei (JICA) a ajuns la final. Totalurile acestuia au fost făcute într-o conferinţă de presă astăzi, 7 septembrie. Responsabilii de proiect au identificat deja necesităţile de finanţare pentru a doua etapă de proiect, care va avea menirea să asigure cu consumabile utilajele medicale procurate în prima etapă, transmite IPN.

Acordul de colaborare cu partea niponă a fost semnat în toamna anului 2013, iar primele utilaje au ajuns în Republica Moldova în 2014. Ministrul sănătăţii, Ruxanda Glavan, a precizat că autorităţile naţionale îşi asumă responsabilitatea pentru utilajele medicale încă neutilizate, dar şi pentru restanţele ce ţin de pregătirea specialiştilor care ar putea lucra cu utilajele donate. În acest sens, în octombrie anul curent va avea loc primul training de pregătire a chirurgilor din ţară.

Viceministrul parlamentar pentru afaceri externe al Japoniei, Motome Takisawa, a spus că îşi doreşte ca tehnologiile medicale japoneze care sunt utilizate în cadrul acestui proiect să ofere servicii medicale de înaltă calitate poporului moldovean. „Sper că acest proiect constituie o bază importantă pentru următorul pas în relaţiile dintre Japonia şi Republica Moldova”, a menţionat Motome Takisawa.

Ambasadorul Japoniei la Chişinău, Masanobu Yoshii, a spus că își doreşte o nouă etapă de dezvoltare a relaţiilor bilaterale. Diplomatul a subliniat că va depune eforturi pentru a consolida şi mai mult relaţiile de prietenie între Japonia şi Moldova.

Relaţiile moldo-nipone în domeniul sănătăţii s-au intensificat în anul 2013, când Republica Moldova a devenit parte a Proiectului JICA. Acesta a fost lansat cu scopul de a îmbunătăţi serviciile medicale prin procurarea de echipament medical şi de laborator în spitalele din ţară. În cadrul proiectului cinci spitale din Chişinău, Centrul Naţional de Sănătate Publică şi alte zece centre de sănătate publică teritoriale au fost dotate cu utilaje medicale performante, în sumă totală de aproximativ 800 de milioane de lei.

  • masanobu yoshii despre relatii.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.