Propunerile pentru înregistrarea candidaţilor la preşedinţie pot fi depuse până pe 14 noiembrie
Propunerile de înaintare a candidaţilor pentru funcţia de preşedinte a Republicii Moldova vor putea fi depuse până la 14 noiembrie inclusiv. Despre aceasta a informat Comisia specială pentru supravegherea alegerii preşedintelui, print-un comunicat de presă citat de Info-Prim Neo.
Potrivit comunicatului, propunerile trebuie să fie înaintate în temeiul articolului 78 din Constituţie şi a articolului 5 din Legea cu privire la procedura de alegere a şefului statului. Candidatura poate fi propusă de către persoana care îşi înaintează propria candidatură, susţinută de cel puţin 15 deputaţi, sau de către un grup de cel puţin 15 deputaţi.
Propunerea candidaturii pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, semnată de toţi deputaţii care o susţin, va fi prezentată comisiei cel târziu cu trei zile înainte de ziua alegerilor şi va fi însoţită de următoarele documente: consimţământul scris al candidatului şi certificatul lui de sănătate, eliberat de instituţia medicală abilitată, declaraţia despre toate veniturile candidatului din anii 2010-2011, datele biografice ale candidatului (curriculum vitae) şi copia buletinului de identitate.
Propunerile pot fi depuse în perioada 20 octombrie - 13 noiembrie, în zilele lucrătoare, de la ora 14.00 până la ora 17.00, iar în ziua de 14 noiembrie, de la ora 8.00 până la ora 24.00 la adresa: municipiul Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 162, biroul 1711.