Scandalurile din ultima perioadă sunt regizate de o singură persoană, Tiras-Tighina

Politicienii care sunt astăzi la putere se comportă la fel ca şi cei din conducerea comunistă, operează cu aceleaşi mecanisme de control. De această părere este preşedintele Asociaţiei Tiras-Tighina, Anatol Caraman, care afirmă că toate scandalurile din ultima perioadă sunt regizate de o singură persoană – politicianul Vlad Plahotniuc, transmite Info-Prim Neo. Anatol Caraman, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că Partidul Democrat s-a transformat într-o societate cu răspundere limitată, în care directorul executiv este Marian Lupu, iar acţionarul principal – Vlad Plahotniuc. „Le aduc aminte celor din PDM că acest partid a construit cândva într-o localitate un pod, iar la alegeri au primit doar un vot. Banii lui Plahotniuc nu vor ajuta partidul în campania electorală. Dacă Marian Lupu va pleca de la conducerea partidului, PDM nu va câştiga nimic la alegeri”, a remarcat Anatol Caraman. Preşedintele Asociaţiei Tiras-Tighina a mai spus că interceptările convorbirilor telefonice în Republica Moldova au luat o amploare monstruoasă. „Practic toate persoanele sunt ascultate. Cetăţenii sunt urmăriţi”, a subliniat acesta. Cât ţine de înregistrările recent apărute în presă, Anatol Caraman susţine că ele pot fi trucate, există metodologii când din mai multe convorbiri poate fi montat un anumit mesaj. „Aceste scandaluri vor duce la destrămarea statului. Sunt puse în pericol securitatea ţării şi vectorul european. Facem apel către preşedintele Nicolae Timofti să analizeze situaţia şi fiecare persoană din funcţiile-cheie şi să intervină pentru a calma spiritele. Nu avem nevoie de revolte acum”, a subliniat Anatol Caraman. Preşedintele Asociaţiei Tiras-Tighina a remarcat că, dacă politicienii de la putere nu vor întreprinde măsuri pentru a stabiliza situaţia în ţară, reprezentanţii societăţii civile vor pregăti acţiuni prin care îi vor impune pe aceştia să conlucreze spre binele ţării. Acum o săptămână, una din componentele Alianţei pentru Integrare Europeană – Partidul Liberal Democrat, a părăsit Acordul AIE. Tot atunci au început verificări la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi la Guvern. Câţiva miniştri liberal-democraţi au fost audiaţi în cazuri diferite, iar presa a obţinut de pe adrese anonime câteva înregistrări telefonice în care premierul Vlad Filat, ministrul de interne, Dorin Recean, şi alţi oficiali dau indicaţii şefului de la FISC, Nicolae Vicol, să blocheze conturile unor întreprinderi. PLDM declară că descinderile ofiţerilor anticorupţie la FISC şi la Guvern sunt la comanda PDM.
  • anatol caraman despre interceptari telefonice.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.