Studenţii la Comunicare au adunat greşeli de pe panourile publicitare din capitală

Greşeli gramaticale şi de exprimare adunate de pe panourile stradale din capitală au fost prezentate într-o expoziţie de fotografie în cadrul Universităţii de Stat din Moldova. Expoziţia va putea fi urmărită până la finele săptămânii. Vernisajul a fost organizat de studenţii anului III, specialitatea Comunicare, care au „vânat” greşelile  din publicitate timp de două luni, transmite IPN.

Şeful Catedrei Comunicare USM, Valentin Dorogan, a spus, în deschiderea evenimentului, că expoziţia, intitulată sugestiv „Spălătoria Publicităţii”, cuprinde o gamă variată de mesaje care au conţinut denaturat. „Vreau să cred că expoziţia ne va stimula spiritul creativ şi ne va feri să comitem greşeli, la rândul nostru”, a spus Valentin Dorogan.

Doctorul conferenţiar la Catedra Comunicare USM, Silvia Grosu, a spus că mesajele au fost colectate de studenţi în cadrul laboratoarelor de studii şi că aceasta este o parte mică din acţiunile pe care studenţii urmează să le întreprindă în timpul apropiat.

Eugen Şuleanschi, student, a spus că greşelile întâlnite nu ţin neapărat de lingvistică. Unele mesaje sunt scrise corect din perspectiva limbii, dar nu se axează pe produs, ci pe asocieri, frecvent cu tentă sexuală. Violeta Iaroş, studentă, a spus că prin intermediul expoziţiei s-a încercat atenţionarea agenţilor economici  în legătură cu greşelile în publicitate. Greşelie adunate au fost postate şi pe o reţea de socializare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.