Studii de master în SUA pentru tinerii profesionişti din domeniul serviciului public
Tinerii profesionişti din domeniul serviciului public pot depune dosarele în programul de burse de masterat în Statele Unite ale Americii, pentru anul de studii 2013- 2014, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, programul oferă burse de studii integrale. Bursele vor acoperi taxa de studii şi taxele universitare obligatorii, costurile pentru cazare şi masă, asigurare medicală, viză, transport (un bilet tur-retur rută internaţională şi transport local), fonduri pentru materiale didactice şi dezvoltare profesională.
În program pot participa tinerii profesionişti sau la mijloc de carieră din serviciul public, funcţionarii publici, persoane care activează în cabinetele demnitarilor, persoanele cu funcţie de demnitate publică şi persoanele care activează în cadrul administraţiei publice locale. Persoanele care au o experienţă de muncă în serviciul public (autorităţi publice centrale sau locale) de cel puţin 18 luni până la solicitarea înscrierii în program.
Domeniile de studiu sunt: educaţie, politică socială, management/politică a mediului, management/politică agricolă, management/administraţie publică, politică publică, economie/economie de dezvoltare, sănătate publică. Condiţiile de participare pot fi accesate pe www.burse.gov.md. Programul de instruire şi dezvoltare profesională pentru funcţionarii publici din Republica Moldova este implementat de către Centrul de Informaţii Universitare cu sprijinul financiar al Fondului de Urgenţă al Institutului pentru o Societate Deschisă, Fundaţiile pentru o Societate Deschisă şi susţinut de Guvernul Republicii Moldova.
