Fostul premier Vasile Tarlev își constituie astăzi grupul de inițiativă cu care merge în alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Tot astăzi va fi depus la Comisia Electorală Centrală setul de acte pentru înregistrarea grupului de inițiativă în susținerea candidaturii sale, transmite IPN.
„Astăzi este un eveniment istoric. Astăzi, cu mare responsabilitate, a venit de dimineață grupul de inițiativă – cetățeni din toate regiunile Republicii Moldova. Venim aici pentru a forma grupul de inițiativă care va fi împuternicit pentru colectarea semnăturile pentru susținerea candidatului pentru funcția de președinte”, a declarat Vasile Tarlev într-o conferință de presă.
Potrivit lui, grupul de inițiativă este format din o sută de persoane care și-au exprimat susținerea pentru candidatura la funcția de președinte. Acesta a mai spus că echipa sa va da dovadă de o luptă corectă, sinceră, principială, pentru a aduce schimbări în țară.
„Noi avem ca bază clară independența, suveranitatea, integritatea teritorială a Moldovei, neutralitatea militară și bunăstarea populației. Prioritățile necesare – de a fi în țara noastră toți egali, indiferent de naționalitate, indiferent de credință, indiferent de toate celelalte aspecte. Suntem cetățeni ai Republicii Moldova, suntem moldoveni și trebuie să facem ordine la noi acasă”, a mai spus fostul premier.
Astăzi începe perioada de desemnare și înregistrare a candidaților la funcția de președinte a Republicii Moldova, dar și de solicitare a înregistrării în calitate de participant la referendumul republican constituțional din 20 octombrie. Un candidat desemnat la funcția de președinte va constitui, în mod obligatoriu, un grup de inițiativă. Pentru înregistrarea grupului, dosarul va fi depus la Comisia Electorală Centrală, care va analiza documentele depuse în termen de 3 zile și va adopta o decizie. Termenul limită de depunere a documentelor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă este 31 august.