Vladimir Voronin: Alegerea preşedintelui nu a stabilizat situaţia politică

Situaţia politică în ţară după alegerea preşedintelui nu s-a stabilizat, criza politică şi socială nu a dispărut nicăieri. Din contra, ziua de 16 martie a devenit un fel de trăgaci după activarea căruia ţara a fost zguduită de un val nou de represiuni politice şi sociale odioase. Declaraţia a fost făcută de către liderul Partidului Comuniştilor (PCRM), Vladimir Voronin, la o conferinţă de presă, transmite info-Prim Neo. „Tot ce vedem noi astăzi este o dovadă elocventă a faptului că sursa principală a crizei nu a constat în problema alegerii preşedintelui, ci în incapacitatea guvernării de a conduce cu ţara”, a declarat Vladimir Voronin. Potrivit liderului PCRM, alianţa de guvernare promovează proiecte care nu sunt de importanţă vitală pentru societate. „Majorarea de 2 ori a lefii deputaţilor, privatizarea garajului Parlamentului, procurarea limuzinelor pentru primele persoane din stat, anunţarea zilei de 7 aprilie drept zi a libertăţii şi legalizarea marşurilor legionarilor. Pentru asta s-a căutat preşedinte timp de 3 ani?”, s-a întrebat Vladimir Voronin. Preşedintele PCRM a mai spus că cei de la guvernare şi-au permis încălcarea dreptului la libera exprimare prin retragerea licenţei de emisie a postului de televiziune NIT. Liderul comuniştilor a criticat şi raportul pe care urmează să-l prezinte mâine, 27 aprilie, în Parlament Vlad Filat, spunând că premierul are de gând să se laude de fapt cu realizările din timpul guvernării comuniste. Întrebat dacă revine fracţiunea sa în Parlament, Vladimir Voronin a declarat că deputaţii comunişti nu pot admite încălcarea flagrantă a Constituţiei, dar aceasta nu înseamnă că nu se interesează de proiectele de legi promovate. Vladimir Voronin a mai spus că 6 deputaţi din fracţiunea PCRM ar fi presaţi să părăsească partidul, fiind „prelucraţi” de către anumite persoane. PCRM boicotează şedinţele legislativului de la începutul sesiunii de primăvară-vară; din luna februarie nu au mai participat la nicio şedinţă plenară sau la comisiile permanente. Comentând declaraţiilor liderului comunist, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu a spus că nu s-a discutat nimic în cadrul AIE despre procurarea automobilelor noi pentru primele persoane de stat. De asemenea şi despre cei 6 deputaţi comunişti presaţi nu cunoaşte nimic, iar liderul comunist s-a dedat prea des declaraţiilor „beton”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.