100 de militari moldoveni vor participa la exerciţii militare în Germania
Armata Naţională va detaşa 100 de militari profesionişti din cadrul Batalionului 22 de Menţinere a Păcii, Batalionului cu Destinaţie Specială „Fulger” şi Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” la exerciţiul militar „Mission Readeness Exercise”, desfăşurat la baza militară din Hohenfels, Germania, de către Armata Statelor Unite, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării, şeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Vitalie Stoian, a declarat că exerciţiul din Germania reprezintă o oportunitate pentru Armata Naţională de a menţine capacitatea de pregătire de luptă a efectivului companiei de infanterie, certificată în acest an de experţi internaţionali. De asemenea, este o posibilitate de a căpăta experienţă de organizare a exerciţiilor de pregătire pentru detaşare în diverse operaţii.
Reprezentantul Biroului de Cooperare Militară al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, locotenent-colonelul Sergio Porris, a menţionat, în acelaşi context, că unităţile Armatei Naţionale au participat în diferite exerciţii şi misiuni de menţinere a păcii şi de fiecare dată au fost apreciate la nivel internaţional ca fiind foarte profesioniste şi pregătite.
Exerciţiul „Mission Readeness Exercise” este organizat de Armata Statelor Unite în Europa şi include mai multe faze. Astfel, la prima etapă militarii vor urma cursuri de instruire la mai multe specialităţi, cu accent pe aplicarea în practică a cunoştinţelor obţinute la diferite simulatoare moderne. În etapa a doua se va desfăşura exerciţiul combinat în teren şi stat major în colaborare cu militari din România, Cehia, Ungaria, SUA, Georgia.
Exerciţiul se va desfăşura în perioada 26 noiembrie - 12 decembrie.
