1500 de participanți sunt așteptați la Marea Dictare Națională, pe 31 august

Ziua Limbii Române va fi marcată și în acest an printr-o Mare Dictare Națională, care va avea loc în data de 31 august în Piața Marii Adunări Naționale, de la ora 09.00. Evenimentul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, sub egida președinției Republicii Moldova, transmite IPN.

„Cunoașterea și vorbirea corectă a limbii române este fundamentul identității noastre naționale. Este important ca fiecare cetățean să vorbească corect limba română și să scrie corect, atât din respect pentru cultura noastră, cât și pentru o comunicare mai eficientă în toate domeniile vieții”, a declarat ministrul Dan Perciun într-o conferință de presă.

În acest an, Marea Dictare Națională va întruni un număr de trei ori mai mare de participanți, la eveniment fiind așteptați circa1500 de persoane dornice să-și testeze competențele lingvistice.

În PMAN vor fi amplasate 750 de bănci. Participanții vor primi foi, pixuri, apă și chipiuri. Participarea este deschisă pentru toți, iar pentru a fi parte a evenimentului, doritorii urmează să e înregistreze pe pagina web creată de MEC în acest sens.

Adriana Cazacu, secretar de stat la MEC, a remarcat că lucrările  vor fi verificate de o comisie extinsă, constituită din lingviști, specialiști din instituții de învățământ superior, reprezentanții MEC și alte persoane calificate. La evaluare se va ține cont de normele stipulate în Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM), ediția a II-a, publicat sub egida Academiei Române în 2022. Se va ține cont de aranjarea textului în pagină, lizibilitate, acuratețea scrisului. După verificare, lucrările vor fi scanate și expediate participanților prin poșta electronică.

Primele cele mai bune 10 lucrări vor fi premiate cu vouchere pentru cărți și seturi de cărți, în cadrul unui eveniment public.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.