Procuratura Anticorupţie a expediat în judecată cauza penală de învinuire a trei polițiști – doi angajați ai Inspectoratului Naţional de Patrulare şi un ofițer de investigație din cadrul Direcției poliție a municipiului Chișinău – pentru tentativa de a mușamaliza un dosar de fals în acte, transmite IPN.
Potrivit procurorilor, petiționara a fost contactată telefonic de ofițerul de investigație, care i-ar fi spus că are la examinare un material privind deținerea şi păstrarea de către aceasta a documentelor false. Petiționara a apelat la o veche cunoștință, o polițistă aflată în concediu de maternitate, rugând-o s-o ajute să rezolve problema. Polițista, împreună cu un coleg, aflat în concediu de paternitate, i-ar fi promis să intermedieze soluționarea cazului contra sumei de 3350 de euro.
Banii au fost transmiși în două tranșe, sub controlul CNA.
Polițiștii riscă până la 6 ani închisoare dacă vor fi găsiți vinovați.
