Guvernarea va desfăşura în perioada august-octombrie mai multe acţiuni dedicate diasporei moldoveneşti de peste hotare. Premierul Iurie Leancă a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că acestea au drept scop să îmbunătăţească politicile publice din ţară prin preluarea celor mai bune practici şi prin consultarea cetăţenilor moldoveni care s-au stabilit peste hotare, transmite IPN.
„Asistăm la lansarea unui şir de acţiuni dedicate diasporei. Prin aceste acţiuni vom crea un cadru eficient de comunicare cu diaspora, despre cum putem îmbunătăţi politicile publice etc”, a remarcat premierul.
În perioada 21-27 august va avea loc a doua ediţie a Taberei Dor. Iurie Leancă a subliniat că mai mulţi copii ai migranţilor moldoveni vor veni în ţară unde vor avea posibilitatea să cunoască mai bine limba şi tradiţiile, dar şi să lege prietenii noi cu semenii lor din Moldova.
În perioada 28-30 august în premieră în Moldova vor fi organizate Zilele Diasporei. Iurie Leancă a precizat că guvernarea îşi propune să desfăşoare aceste zile anual. Pe 28 august la Guvern va avea loc Ziua uşilor deschise. Timp de câteva ore toţi miniştrii vor fi disponibili să răspundă la întrebările migranţilor. La 29 august va fi desfăşurat un seminar de politici publice în cadrul căruia tinerii experţi de peste hotare vor analiza politicile din Moldova şi vor veni cu propuneri de îmbunătăţire. La 30 august va fi organizat, la complexul etnocultural Vatra, Festivalul Diasporei.
Următoarea acţiune este a 6-a ediţie a Congresului Diasporei care se convoacă odată la 2 ani. Premierul a comunicat că sunt aşteptaţi 124 de delegaţi ai diverse organizaţii de moldoveni din 25 de state. Premierul a spus că în cadrul acestui congres la fel se va discutat despre posibilitatea de a îmbunătăţi politicile publice pentru migranţi.
În perioada 6-7 octombrie la Chişinău pentru prima dată va fi organizat Forumul de afaceri al diasporei. Se aşteaptă participarea a 120 de oameni de afaceri de peste hotare, originari din Republica Moldova. Iurie Leancă a adăugat că Moldova nu va reuşi să se debaraseze de imaginea ca cea mai săracă ţară din Europa şi nu va putea depăşi decalajul faţă de alte state europene, dacă nu va veni cu iniţiative inovatoare care să schimbe situaţia din ţară.
