Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Asif Chaudhry, a fost decorat cu „Ordinul de Onoare”. Decretul a fost semnat de către preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit serviciului de presă al Aparatului preşedintelui, înalta distincţie a fost acordată în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia deosebită a diplomatului la dezvoltarea şi aprofundarea relaţiilor de prietenie şi colaborare moldo-americane.
Asif J. Chaudhry, diplomat de carieră din cadrul Serviciului Diplomatic Superior al SUA, a fost numit ambasador al Republicii Moldova în mai 2008. Diplomatul şi-a prezentat copiile scrisorilor de acreditare la Chişinău 4 luni mai târziu, în septembrie. În această toamnă, Asif Chaudhry urmează să fie înlocuit în funcţie de un nou ambasador, William Moser, care a intrat în corpul diplomatic al SUA în 1984.