AMN cheamă partidele din AIE la reconstituirea alianţei după alegeri
Alianţa Moldova Noastră (AMN) cheamă partidele membre ale Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) să-şi anunţe de pe acum disponibilitatea de a reconstitui alianţa după alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie, transmite Info-Prim Neo.
„Propunem ca toţi partenerii de coaliţie să declare răspicat, de pe acum, că începând cu 29 noiembrie vor relansa AIE, iar cârdăşiile cu comuniştii vor fi excluse”, a declarat marţi, 23 noiembrie, la o conferinţă de presă prim-vicepreşedintele formaţiunii, Victor Osipov.
Potrivit lui Osipov, oamenii trebuie să aibă încredere că aceste forţe politice se vor uni şi vor lucra pentru ţară. El a mai menţionat că scandalurile şi certurile din cadrul AIE au ştirbit din imaginea acesteia, din care cauză oamenii trebuie să-şi recapete încrederea. ”Noi am ştirbit încrederea prin scandaluri şi prea multă gălăgie pe parcursul anului şi suntem datori să-i asigurăm că suntem conştienţi şi, începând cu 29, vom da statul procesului de reconstituire a alianţei”, a mai spus prim-vicepreşedintele AMN.
În context, el a menţionat că viitoarea alianţă ar trebui să se bazeze pe trei criterii. În primul rând este vorba de accelerarea reformelor începute. De asemenea, urmează să fie acceptat modelul de responsabilitate politică absolută pentru sectoarele pe care le primesc, adică miniştrii să-şi poată forma singuri echipele. Şi al treilea criteriu ar fi depolitizarea serviciului public.
În cadrul aceleaşi conferinţe, Vicror Osipov a adus şi unele critici la adresa partenerilor din alianţă, făcând referire în special la PLDM şi PDM, care, potrivit lui, ar fi încercat actuala campanie să atragă de partea lor membri ai AMN.
