Anatol Stati îi cere lui Vladimir Voronin în instanţă 1,5 miliarde de dolari

Ex-preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, figurează într-un dosar penal intentat de preşedintele Ascom-Group, Anatol Stati. Purtătorul de cuvânt al companiei, Vitalie Diaconu, a declarat joi, 15 iulie, la o conferinţă de presă că Vladimir Voronin ar putea petrece după gratii până la 10 ani dacă va fi găsit vinovat de exces de putere, conform articolului 328, Cod penal, care stă la baza intentării dosarului, transmite Info-Prim Neo. Potrivit lui Diaconu, în toamna 2008, Vladimir Voronin i-a adresat omologului său din Kazahstan, Nursultan Nazarbaev, o scrisoare denigratoare la adresa lui Anatol Stati, care îşi desfăşura activitatea pe teritoriul acestei ţări. Ca rezultat al imixtiunii lui Vladimir Voronin în chestiunile unei întreprinderi private, autorităţile din Kazahstan au iniţiat un şir de verificări care s-au soldat cu confiscarea activelor, imobilelor, punerea sub sechestru a contractelor, conturilor, mijloacelor băneşti, terenurilor de extragere şi a rezervoarelor de acumulare a ţiţeiului. Potrivit purtătorului de cuvânt al companiei Ascom-Group, scrisoarea lui Vladimir Voronin a urmărit în mod evident eliminarea companiilor moldoveneşti petroliere din Kazahstan şi i-a adus lui Anatol Stati un prejudiciu material în valoare de 1 miliard 550 de milioane de dolari, conform ultimelor estimări. Anume aceasta este suma pe care o pretinde omul de afaceri de la fostul şef al statului. Businessmanul a expus într-o scrisoare la Procuratura Generală toate neregulile provenite, în opinia sa, din „rugămintea personală a lui Voronin faţă de Nazarbaev” . Ca răspuns, Procuratura a iniţiat măsuri investigative, a precizat Vitalie Diaconu. Acesta a mai spus că Vladimir Voronin se face vinovat de prejudicierea cetăţenilor Republicii Moldova cu 1 miliard 657 de milioane de dolari în urma procurării gazelor naturale la preţuri exagerate doar de la concernul rusesc „Gazprom”. Ascom-Group intenţiona să importe în Moldova gaze naturale din surse alternative la preţul de 76 de dolari pentru o mie de metri cubi. Memorandumul a fost discutat cu ex-premierul Vasile Tarlev. Urma ca discuţia să continue la Gazprom, dar în ultimul moment, fostul premier a renunţat la întâlnire, fiind presat de Vladimir Voronin. Anatol Stati consideră că prin această nedorinţă de a soluţiona problemele în favoarea cetăţenilor, fostul preşedinte a contribuit la influenţarea negativă a securităţii economice şi energetice a statului, la sărăcirea populaţiei, impuse să achite tarife exagerate pentru gaze. În total, Vladimir Voronin a adus prejudicii companiei Ascom-Group şi cetăţenilor Republicii Moldova în valoare de peste 3 miliarde dolari SUA, a subliniat vicepreşedintele companiei, Artur Lungu. Potrivit lui, Anatol Stati nu cere despăgubiri de la statul Republica Moldova, dar personal de la Voronin Vladimir. În cazul în care nu vor fi soluţionate problemele din Kazahstan şi Republica Moldova cu condamnarea unui director de companie şi distrugerea a două companii, Ascom-Group îşi rezervă dreptul să apeleze la arbitrajul internaţional.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.