Andrei Rotaru a cucerit medalia de argint

Sportivul moldovean Andrei Rotaru a cucerit medalia de argint la Campionatul European de Taekwondo WTF la tineret, care s-a încheiat duminică, 17 iunie, la Atena, Grecia, transmite Info-Prim Neo. În categoria de greutate 63 kg, Rotaru a repurtat 3 victorii, fiind învins doar în finală de un luptător din Turcia, scor 14-17. Este a doua performanţă importantă pentru Andrei Rotaru în ultimul an, după cea din vara trecută, când s-a clasat pe locul trei la Universiada Mondială. Anul acesta, el a fost la un pas chiar de o calificare la Jocurile Olimpice de la Londra. La competiţia din Grecia, Moldova a mai fost reprezentată de sportivii Stepan Dmitrov (54 kg), Andrei Brajnicov (58 kg), Vladislav Arventii (68 kg), Daniel Balan (74 kg) şi Maria Lupaşcu, care însă au avut rezultate modeste. Potrivit serviciului de presă al Ministerului Tineretului şi Sportului, antrenorul lotului naţional, Vladislav Mazur, s-a declarat mulţumit de rezultatele sportivilor moldoveni la Europene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.