Președintele Republicii Moldova Igor Dodon abuzează de unele instrumente oferite prin lege şi înțelege greșit noțiunea de comandant suprem al forțelor armate. Astfel a comentat vineri, 8 septembrie, la un briefing de presă, președintele Parlamentului, Andrian Candu, ordinul semnat de către șeful statului prin care se interzice participarea militarilor moldoveni la exerciții, operațiuni, studii, misiuni, instruiri, cursuri și oricare alt tip de activitate peste hotarele țării fără acordul său prealabil.
Andrian Candu, citat de IPN, spune că la următoarea ședință a Consiliului Suprem de Securitate va insista ca pe ordinea de zi să fie subiectul privind abuzurile pe care le face șeful statului în domeniul exercițiilor militare și pagubele pe care le aduce securității statului prin neparticiparea la exerciții militare. „Neparticiparea la exerciții militare presupune o scădere a capacităților de apărare ale Armatei Naționale, iar cel care se face vinovat trebuie să răspundă. Va fi evaluată respectarea legislației. Vom trage concluzii și vom acționa ca atare”, a declarat Andrian Candu.
Președintele Parlamentului spune că Igor Dodon nu trebuie să uite că are atribuții limitate și competente prevăzute clar de lege. Andrian Candu a amintit că exista un plan de participare a unităților militare moldovenești la exercițiile militare. „Neparticiparea înseamnă că armata noastră rămâne neantrenată, neefectivă. Și atunci ce fel de comandant ești dacă nu îți pasă de armată? Este regretabil conflictul care există, pe de o parte, între Guvern, Parlament și, pe de altă parte, Președinție, care vede altfel construcția securității statului. Este de condamnat faptul că nu există înțelegere din partea președintelui cum ar trebui să se apere Republica Moldova dacă este nevoie”, a conchis Andrian Candu.
Președintele Igor Dodon, în calitate de comandant suprem al forțelor armate, a semnat vineri, 8 septembrie, un ordin prin care interzice participarea militarilor Forțelor Armate ale Republicii Moldova la exerciții, operațiuni, studii, misiuni, instruiri, cursuri și oricare alt tip de activitate peste hotarele țării, fără acordul său prealabil. Totodată, șeful statului a solicitat demiterea viceministrului apărării, care îndeplinește în prezent și funcția de ministru, „pentru încălcarea ordinului comandantului suprem al forțelor armate în legătură cu participarea reprezentanților efectivului Armatei Naționale la exercițiile militare din Ucraina”.