Angela Merkel va întreprinde o vizită oficială la Chişinău

Cancelarul german, Angela Merkel, a acceptat invitaţia premierului moldovean, Vlad Filat, să întreprindă o vizită oficială în Republica Moldova, la sfârşitul acestei veri, transmite Info-Prim Neo. În cadrul unei conferinţe de presă, la 29 iunie, Vlad Filat a declarat că a semnat dispoziţia de începere a pregătirilor pentru vizita înaltului oaspete. „ Această vizită este o premieră pentru Republica Moldova. Vom avea o agendă plină, vom avea discuţii despre relaţiile bilaterale şi procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, dar şi problema reintegrării ţării. Am aşteptări foarte mari de la toţi oamenii care au o atitudine bună faţă de ţara noastră, şi mai ales au putere decizională”, a declarat Vlad Filat. Data exactă a vizitei va fi coordonată de ministerele de externe ale celor două state.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.