Cele 6 persoane reţinute în dosarul paşapoartelor falsificate vor sta în arest la domiciliu pe un termen de la 20 la 30 de zile. Decizia a fost luată de instanţa de judecată miercuri, 29 aprilie, transmite IPN.
Este vorba de doi angajaţi ai Întreprinderii de Stat „Registru”, doi responsabili de la Biroul de Migraţie şi Azil şi doi intermediari.
Funcţionarii de la Registru şi Biroul de Migraţie şi Azil sunt bănuiţi de depăşirea atribuţiilor de serviciu şi fals în acte publice în interesul unor grupuri criminale. Anchetatorii au stabilit că 31 de persoane au intrat în posesia actelor de identitate falsificate, iar preţul unui paşaport se ridica până la 10 mii de euro. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă până la 10 ani de închisoare.
