Atac asupra imaginii premierului legat de campania anticorupţie iniţiată de acesta, Igor Volniţchi

„Calific apariţia acestei informaţii denigratoare şi care nu corespunde realităţii drept o încercare de atac asupra imaginii primului ministru. Nu exclud că în spatele acestei tentative de manipulare a opiniei publice stau persoane şi formaţiuni deranjate de campania anticorupţie iniţiată de primul ministru, Vlad Filat”. În aceşti termeni este formulată reacţia lui Igor Volniţchi, purtător de cuvânt al prim-ministrului Vlad Filat, la ştirea difuzată de agenţia Info-Prim Neo vineri, 1 iulie 2011, „Serviciul Vamal şi un consilier al Prim-ministrului prejudiciază bugetul cu milioane de lei, ONG”. „În legătură cu ştirea difuzată de agenţia Info-Prim Neo şi care a fost preluată de unele mijloace de informare în masă, precizez că primul ministru nu are nici un consilier cu numele Vitalie Rotaru”, afirmă purtătorul de cuvânt al premierului. „De asemenea, nu exclud că astfel de tentative ar mai putea avea loc. De aceea, vin cu un apel către reprezentanţii mijloacelor de informare în masă să nu se lase induşi în eroare de diferite „ştiri senzaţionale” şi să mă contacteze pe mine ori pe colegii mei de la Direcţia comunicare şi relaţii cu presa a Guvernului ori de câte ori vor avea nevoie de confirmări, infirmări, precizări sau oricare alt gen de informaţii”, spune Igor Volniţchi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.