Au crescut preţurile pentru sejururile turistice
Preţurile pentru pachetele turistice au crescut în medie cu 5-15% comparativ cu anul trecut, a comunicat într-o conferinţă de presă preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din Moldova (ANAT), Nicolae Platon. Scumpirile au fost condiţionate de majorarea de preţ pentru transport, începând cu 1 aprilie tariful plafon crescând de la 0,32 bani la 0,42 bani/pasager kilometru, transmite Info-Prim Neo.
Reprezentanţii firmelor de turism spun că moldovenii optează în special pentru câteva destinaţii de bază de pe piaţa turistică, cum ar fi Turcia, România, Bulgaria şi Ucraina.
Cei care vor în acest an să se odihnească în Turcia vor scoate din buzunar de la 350 euro pentru un hotel de cu demi-pensiune, care include mic dejun, cina, transport aerian şi asigurare. Moldovenii care preferă Ucraina vor fi nevoiţi să achite pentru un bilet de odihnă de o săptămână, categoria confort 1-2 stele, în jur de 170-180 dolari SUA.
Potrivit lui Nicolae Platon, numărul cetăţenilor moldoveni care vizitează alte state a crescut în anul 2007, ajungând la cifra de 82 mii de persoane.
Numărul vizitatorilor străini care vin în Moldova cu scopuri turistice a crescut nesemnificativ ajungând până la cifra de 14,7 mii de turişti anual. Un turist care vine în R. Moldova cheltuieşte zilnic, în medie, 187 dolari SUA.
În anul 2008 au fost elaborate ca recomandare 20 de rute turistice care vor fi utilizate de către agenţii economici pentru a dezvolta turismul intern şi turismul receptor, a precizat preşedintele ANAT.