Normativele de timp şi de cheltuieli pentru organizarea examenelor de bacalaureat şi celor de absolvire a treptei gimnaziale au fost aprobate astăzi, 28 mai, în şedinţa Guvernului.
Viceministrul educaţiei, Igor Grosu, citat de IPN, a menţionat că numărul de teste de bacalaureat pe care va trebui să le verifice un evaluator într-o oră va fi redus – de la patru la două lucrări.
Fiecare membru al grupului de lucru va primi pentru elaborarea materialelor de evaluare şi elaborarea programelor de examen sau traducere 1500 de lei lunar, faţă de 987 de lei cât era până acum. Va fi majorată şi retribuirea muncii pentru preşedintele şi secretarii centrelor de bacalaureat, dar şi pentru preşedintele şi adjuncţii comisiilor republicane de evaluare a lucrărilor de examen.
Proiectul mai prevede acoperirea cheltuielilor pentru transportarea şi scanarea testelor de examen şi asigurarea cu necesarul de rechizite de birotică pentru comisiile de examen.
Igor Grosu a mai spus că toate cheltuielile de desfăşurare a examenelor vor fi acoperite, astfel că nu va fi nevoie ca părinţii candidaţilor să plătească bani din buzunarul lor.
