Autobuzul de pe ruta Morenii Noi–Ungheni avea sistemul de frână totalmente defect, expertiză

Autobuzul de pe ruta Morenii Noi– Ungheni, implicat în accidentul în care au murit 13 oameni avea întregul sistem de frână defect, inclusiv frâna de mână. Despre defecţiunile autocarului ştia atât mecanicul care verifica zilnic starea tehnică a autocarului, cât şi şoferul. Acestea sunt concluziile experţilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Victoria Popov, procuror în Procuratura raionului Ungheni, a declarat pentru Info-Prim Neo că, preliminar, se stabilise că autocarul avea frâna din faţă, din dreapta defectă. Iar expertiza amănunţită a stabilit că şi frâna din stânga şi frânele din spate erau defecte. Mai mult ca atât şi frâna de mână a autocarului nu era funcţională. Se presupune că şoferul oprea autocarul oprind motorul. Experţii susţin că aceste nereguli tehnice existau de mai multă vreme, cu siguranţă, şi mecanicul, şi şoferul cunoşteau despre ele. În pofida acestui fapt, mecanicul semna foaia de parcurs după fiecare control tehnic, iar şoferul pornea la drum. Procurorul a menţionat că în timpul deplasării s-a desprins schija de la volan şi şoferul a pierdut ghidajul, nu a putut vira în curbă şi a derapat în prăpastie. Pe marginea acestui caz a fost intentată o cauză penală pentru punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite. Dacă va fi găsit vinovat, mecanicul riscă o amendă în mărime de la 200 la 700 de unităţi convenţionale sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere legate de asigurarea stării tehnice sau a exploatării mijloacelor de transport pe un termen de la 2 la 5 ani. Totodată, oamenii legii susţin că vinovat de accident se face şi şoferul autocarului care a decedat. Accidentul rutier s-a produs joi, 9 august, în apropierea localităţii Morenii Noi (Ungheni). Autocarul de marca Mercedes-Benz, care circula pe ruta Morenii Noi – Ungheni, nu a virat la timp în curbă şi a continuat deplasarea înainte, ieşind de pe traseu şi derapând într-o prăpastie. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa 13 persoane, inclusiv 2 minori.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.