Bibliotecile şcolare şi săteşti vor fi reînnoite

Fondul de carte a circa 40 de biblioteci şcolare şi săteşti din localităţile rurale ale R. Moldova, va fi reînnoit cu ajutorul campaniei „Trimite o Carte peste Prut”, defăşurată în perioada decembrie 2009-ianuarie 2010 în România şi lansată de Liga Studenţilor Basarabeni din România în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului al R. Moldova, transmite Info-Prim Neo. „Cărţile colectate în România vor ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie, unde este lipsă de carte în grafia latină. Este un lucru necesar, pe care îl aşteaptă bibliotecile şi şcolile de la sate. Fondul de carte în grafie latină, din mediul rural era cu 2-3 ani în urmă de 20-30 % din total. Tinerii de la sate nu au o ocupaţie atâta vreme cât nu există o carte pe care doresc să o citească şi nu o poate găsi la el în comunitate”, a spus Ion Cebanu, ministrul tineretului şi sportului, în cadrul conferinţei de presă consacrată rezultatelor intermediare ale campaniei. Tudor Cojocaru, preşedintele Ligii Studenţilor basarabeni din România şi din Bucureşti afirmă că tematica volumelor colectate este diversă şi satisface în mare parte doleanţele profesorilor şi directorilor de şcoli care au fost chestionaţi în ajunul campaniei. Sunt cărţi cu tematică şcolară, literară, ştiinţifică, beletristică, literatură clasică, românească, cărţi istorice, de gimaziu şi liceu. Prima tranşă constituie 3 mii de volume care au ajuns deja în satele şi şcolile din raioanele Soroca, Glodeni, Anenii Noi, Drochia. Cărţile sunt colectate de la partenerii Ligii Studenţilor din România, care reprezintă persoane fizice şi juridice.
  • ion cebanu despre cartile cu grafie latina.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.