BNM invită deponenţii Investprivatbank la dialog

Viceguvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Emma Tăbârţă, se va întâlni zilnic cu deponenţii BC „Investprivatbank”, la sediul BNM, între 9.00 şi 10.00. Întâlniri similare vor avea loc şi în incinta sediului central al fostei bănci, de la16.00 până la 17.00, cu participarea lichidatorului, Ion Ropot, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al BNM, întâlnirile sunt organizate „pentru clarificarea situaţiei şi evitarea dezinformării în rândul deponenţilor”. În scopul asigurării condiţiilor de comunicare eficientă, în cadrul acestor întâlniri, BNM consideră oportună reprezentarea deponenţilor prin grupuri de până la 10 persoane, se spune în comunicat. Întrebări pot fi adresate la la telefonul băncii 26 78 03. Deponenţilor care s-au adunat la sediul central al „Investprivatbank” în dimineaţa zilei de marţi, 23 iunie, o persoană de serviciu din cadrul băncii le-a explicat că pentru returnarea banilor trebuie să scrie o cerere la filialele băncii la care au depus banii. Cererile sunt necesare pentru verificarea datelor, au explicat lucrătorii băncii. Acestea pot fi depuse la filiale începând cu ziua de azi, la ora 14.00. După verificări, persoanele fizice vor trebui să mai scrie o cerere la bancă, pentru a indica ce vor face cu banii restituiţi – îi vor ridica sau vor decide să-i depună la altă bancă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.