Bogdan Țîrdea: Nu putem să nu salutăm decizia PAS

Deputatul socialist Bogdan Țîrdea recunoaște că decizia Partidul Acțiune și Solidaritate de a susține un președinte al Parlamentului înaintat de PSRM este una neașteptată pentru formațiunea pe care o reprezintă. La discuțiile la care au participat cu o zi mai înainte blocul ACUM și PSRM nu erau semnale că o asemenea decizie va fi luată. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

Bogdan Țîrdea spune că în cadrul întâlnirii dintre ACUM și PSRM una dintre formațiunile care formează blocul era mai constructivă decât cealaltă. „Astăzi trebuie să recunoaștem că PAS a luat o decizie constructivă. Nu putem să nu salutăm o asemenea decizie pentru că indiferent de rezultatul acestui pas politic și a procesului de negocieri de mai departe, aceasta vorbește despre o anumită responsabilitate și dorința de a soluționa măcar cumva situația politică”, a declarat socialistul.

Bogdan Țîrdea spune că PSRM împreună cu PAS ar avea 49 de mandate, dar își exprimă încrederea că două mandate, pentru a putea fi adoptate decizii în Parlament, pot fi găsite. Socialistul spune că așteaptă aceeași abordare constructivă din partea Partidului Platforma Demnitate și Adevăr.

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Vladimir Bolea spune că membri PAS au o abordare pragmatică, occidentală față de politică, văd ce se întâmplă în Republica Moldova și decizia luată de Consiliul Politic Național al formațiunii se bazează pe dorința de a începe soluționarea problemelor.

„Chiar dacă noi, PAS, am declarat că vom vota pentru candidatul socialiștilor, poate noi referitor la alte probleme nu vom avea un consens, poate nici nu va exista o coaliție, dar însuși faptul că am început discuția aceasta vorbește despre dorința de a soluționa problemele”, a declarat politicianul.

Miercuri, 5 iunie, Consiliul Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, a decis că va vota pentru un președinte al Parlamentului propus de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Decizia a fost luată cu 46 de voturi „pentru” și un vot „împotrivă”. Biroul Politic Permanent al Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr a decis convocarea în regim de urgență a ședinței Consiliului Politic Național al partidului pentru astăzi, 6 iunie. Ora și locul întâlnirii nu au fost anunțate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.