Burse „Eugen Ionescu” pentru doctoranzii şi cercetătorii francofoni din Moldova

Ambasada României la Chişinău invită doctoranzii şi cercetătorii francofoni din Republica Moldova să candideze pentru obţinerea unei burse doctorale sau post-doctorale în cadrul programului „Eugen Ionescu”, transmite Info-Prim Neo. Misiunea diplomatică precizează într-un comunicat de presă că durata unei burse este de la 3 la 6 luni, în funcţie de amploarea proiectului de cercetare, începând cu data de 1 februarie 2012. Beneficiarilor le vor fi oferite indemnizaţii lunare între 800 şi 1000 de euro, cu o indemnizaţie de instalare în valoare de 300 de euro, în cadrul uneia din cele 22 de instituţii de învăţământ superior din România care participă la program. Bursele sunt acordate de România, prin Ministerul Afacerilor Externe (MAE), şi sunt gestionate de Agenţia Universitară a Francofoniei. Programul de burse doctorale şi post-doctorale „Eugen Ionescu” se adresează doctoranzilor şi cercetătorilor din statele membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF). Din perspectiva MAE, au prioritate candidaturile care provin din Europa Centrală şi de Est.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.