Campania socială „Iubesc Moldova” are imn

Campania socială „Iubesc Moldova”, lansată de către candidatul PCRM la funcţia de primar al Chişinăului, Igor Dodon, are de astăzi un imn – „Suntem moldoveni”, interpretat de Irina Tarasiuc şi Eduard Lopatenco, transmite Info-Prim Neo. Igor Dodon a declarat la prezentarea videoclipului piesei că aceasta nu are conotaţii electorale, ci vine să promoveze dragostea faţă de ţară. „Vrem să ne mândrim cu Republica Moldova, asta e singurul mesaj pe care îl conţine piesa. În clip nu se regăseşte niciun mesaj sau tentă electorală în favoarea vreunui partid sau formaţiune electorală”, a menţionat deputatul comunist. Videoclipul a fost filmat în 3 zile în mai multe oraşe şi, potrivit autorilor piesei, nu a solicitat niciun leu din bugetul campaniei pentru că a fost o acţiune de voluntariat din partea tuturor celor implicaţi în procesul de producţie. La realizarea videoclipului au contribuit şi câţiva agenţii economici care susţin ideea campaniei sociale „Iubesc Moldova”, a spus Igor Dodon. „Moldova are o mulţime de locuri frumoase, care reprezintă poporul, iar noi trebuie să ne mândrim că locuim în această ţară. A iubi şi a respecta ţara sunt lucruri obligatorii pentru fiecare dintre noi. Şi poate în cazul când vom realiza cu toţii aceste lucruri, Moldova se va schimba spre bine”, a menţionat Irina Tarasiuc. Campania socială „Iubesc Moldova”, lansată pe 7 aprilie curent, va continua cu alte acţiuni care, potrivit autorilor, vor avea drept scop sensibilizarea cetăţenilor Moldovei ca să-şi păstreze valorile, cultura naţională şi să-şi iubească ţara, contribuind la dezvoltarea ei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.