CAPC: Proiectul de modificare a Legii cu privire la avocatură trebuie îmbunătăţit

Proiectul Legii cu privire la modificarea şi completarea Legii cu privire la avocatură este unul oportun, însă trebuie îmbunătăţit. Deşi prevederile incluse în acest proiect sunt mai bune decât cele care se regăsesc în actuala lege, adoptarea proiectului în această variantă ar putea afecta negativ drepturile avocaţilor, dar şi a cetăţenilor care apelează la serviciile avocaţilor. De această părere sunt experţii Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC), care au efectuat experiza coruptibilităţii a  proiectului.

Într-o conferinţă de presă la IPN, experta CAPC, Mariana Kalughin, a declarat că proiectul de lege nu conţine o analiză a nivelului de compatibilitate a proiectului cu standardele internaţionale relevante domeniului reglementat. Totodată, proiectul nu este fundamentat din punct de vedere economico-financiar, deşi implementarea acestuia presupune cheltuieli financiare. În opinia expertei, ar fi necesar ca cheltuielile pentru implementarea proiectului să fie acoperite de către stat sau, în caz contrar, să fie stipulat clar cine va suporta aceste cheltuieli.

Experta CAPC a menţionat că din textul proiectului nu rezultă promovarea expresă a unor interese de grup sau individuale, care ar fi necorelate sau contrare interesului public general. Totuşi, în opinia sa, aplicarea ulterioară a unor prevederi din proiect ar putea afecta negativ interesele beneficiarilor serviciilor de asistenţă juridică oferite de avocaţi, precum şi interesele avocaţilor.

Mariana Kalughin a declarat că prin acest proiect, se instituie anumite competenţe ale Ministerului Justiţiei, care au generat obiecţii. Experta s-a referit la faptul că prin proiectul de lege în competenţele Ministerului Justiţiei intră ţinerea Registrului de stat al avocaţilor şi formelor de organizare a activităţii de avocat. În opinia sa, normele sunt lacunare în partea ce ţine de accesul la informaţiile conţinute în Registru, caracterul public al acestor informaţii. Aceasta ar putea aduce atingere drepturilor beneficiarilor serviciilor de asistenţă juridică acordate de avocaţi.

Potrivit experţilor CAPC, proiectul de lege are şi anumite lacune privind competenţele organelor de autoadministrare ale avocaţilor, modul de organizare şi desfăşurare a activităţii acestora. În opinia experţilor, este importantă completarea normelor cu prevederi exprese în partea ce ţine de mandatul organelor Uniunii Avocaţilor, obţinut anterior punerii în aplicare a noilor prevederi, dar şi altele.

Expertiza a fost realizată în cadrul implementării proiectului „Expertiza coruptibilităţii proiectelor actelor normative şi legislative”, susţinut financiar de MATRA Rule of Law and Good Governance Programme from Kingdom of the Netherlands.

  • mariana kalughin despre proiect.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.