Către ora 13.00, numărul votanților în Chișinău a ajuns la 116 mii

Peste 116 mii de locuitori ai municipiului Chișinău și-au exercitat dreptul la vot către ora 13.00, ceea ce constituie 18,4% din numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale, transmite IPN.

Cei mai activi sunt alegătorii cu vârstele cuprinse între 56 și 70 de ani –  31,95%, aceștia fiind urmați de votanții cu vârsta de peste 71 de ani – 31,64%. În suburbii, cei mai activi sunt alegătorii din orașul Codru. Cea mai scăzută prezență se înregistrează la Băcioi, unde au votat puțin peste 10% din alegători.

Vicepreședinta Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale Chișinău, Ina Babin, în cadrul unui briefing de presă, a făcut referire la informațiile vehiculate în legătură cu votarea la locul aflării. La secția nr. 229 se vehicula că astăzi au fost depuse 17 cereri pentru a solicita urna mobilă, însă potrivit Inei Babin, aceasta informație nu este adevărată. Conform registrului, cererile au parvenit la data de 30 și 31 mai. De asemenea, la secția de votare nr. 220 se vehiculează că ar fi vorba despre 23 de cereri, iar ca urmare a verificărilor suplimentar s-a constatat că 16 dintre ele sunt neavenite, pentru că au fost depuse de o persoană neîmputernicită. Prin urmare, membrii biroului electoral nu se vor deplasa cu urna mobilă pentru cele 16 solicitări.  

În primul tur, din 20 mai, către ora 13.00, l-a urne s-au prezentat peste 100 de mii de locuitori ai municipiului Chișinău.

În turul doi de alegeri nu se impune o rată de participare obligatorie pentru validare. Este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi. Cel care va fi ales astăzi primar va deține mandatul timp de un an, până la alegerile locale generale din 2019.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.