Cei mai activi alegători au fost în nordul ţării
Cea mai înaltă rată de participare la vot s-a înregistrat în raioanele din nordul ţării, iar cea mai joasă prezență la urne a fost în municipiul Bălți, arată rezultatele parțiale anunțate de CEC pentru ora 21.00, transmite Info-Prim Neo.
Astfel, în raionul Basarabeasca au votat 65,5% din alegători, în Donduşeni au venit la urne 64,7% din persoanele cu drept de vot, în Ocniţa – 61,64%, în Teleneşti – 59,33% şi în Nisporeni – 59,52%.
La Bălți au votat 42,36% din alegători. Alte rezultate: Anenii Noi – 49,34%, Leova -50,86%, Căuşeni - 50,92% şi Cahul – 50,92%.
La Chișinău au votat 283 mii de alegători sau 56% din persoanele cu drept de vot.
