Chirtoacă, mulţumit de prestaţia drumarilor
Ninsoarea de la 6 şi 7 martie a fost un test al capacităţii de intervenţie a serviciilor municipale. Acolo unde zăpada a fost curăţată operativ s-a reuşit evitarea formării gheţii. Este o lecţie care va trebui învăţată pentru viitor, a spus primarul Dorin Chirtoacă marţi, 9 martie, la şedinţa operativă săptămânală.
La sugestia edilului, serviciile antrenate în deszăpezire vor elabora o schemă de intervenţie pentru a stabili priorităţile la curăţarea drumurilor, transmite Info-Prim Neo.
Dorin Chirtoacă a mulţumit drumarilor şi altor servicii care au curăţat drumurile în iarna curentă, subliniind că, deşi nu există suficientă tehnică şi că iarna a fost grea, circulaţia în oraş nu a fost paralizată nici pentru o zi.
La 6 şi 7 martie s-au presărat 880 de metri cubi de material antiderapant, lucrările estimându-se la 177 de mii de lei.
