Chişinăuienii se plâng pe calitatea proastă a produselor alimentare
Chişinăuienii se plâng pe calitatea proastă a produselor alimentare. Semnatarii petiţiilor către Centrul de Medicină Preventivă al municipiului Chişinău (CMP) acuză administratorii unităţilor comerciale de neglijenţă faţă de sănătatea consumatorilor. Ca urmare a plângerilor, au fost efectuate controale în magazinele de tip „market”, dar şi în supermarketurile din municipiu, a comunicat vineri, 12 septembrie, într-o conferinţă medicul-şef sanitar de stat al municipiului, Iurie Pânzaru, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit lui Pânzaru, angajaţii Centrul de Medicină Preventivă au găsit produse cu termenul de valabilitate expirat, iar condiţiile de păstrare a alimentelor nu corespundeau normelor sanitare. Totodată, angajatorii nu ţin cont de faptul că sunt obligaţi prin lege să angajeze personal, numai după ce acesta a efectuat controlul medical.
Pânzaru i-a îndemnat pe directorii de unităţi comerciale să renunţe la obiceiurile de a pune în vânzare produsele expirate. „Tot dumneavoastră aveţi de suferit, deoarece cumpărătorul ulterior nu se va mai folosi de serviciile pe care le prestaţi”, a spus acesta.
„În rezultatul unor razii, am depistat angajaţi ai unităţilor comerciale, purtători de salmonelă sau alte boli diareice acute. Aceştia prezintă risc sporit de infestare a produselor alimentare comercializate”, a menţionat Iurie Pânzaru.
Potrivit sursei citate, au fost aplicate amenzi, în sumă totală de 500 mii lei, au fost scoase din vânzare mai multe produse, iar 200 de persoane au fost concediate. Cea mai mică amendă pe care o poate aplica un inspector CMP este de 2 mii de lei, iar cea mai mare – 20 mii.
Potrivit şefei Secţiei epidimiologia infecţiilor intestinale şi holeră, hepatitelor virale, CMP, Olga Volcovschi, 73% din bolile diareice acute din acest an au fost transmise pe calea alimentelor uşor alterabile.
Solicitaţi de Info-Prim Neo, mai mulţi proprietari de magazine au recunoscut că probleme există. Despre controlul medical pe care trebuie să-l treacă angajaţii, aceştia au spus că nu intră în contul poliţei de asigurare, astfel că sunt puşi la cheltuieli suplimentare, pe care preferă să le evite.