Companie cu capital străin, cercetată penal pentru escrocherie

Compania cu capital străin „S&T Mold” s-a ales cu dosar penal pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari după ce a livrat la opt spitale tehnică care nu corespunde cerinţelor contractului, astfel încât a prejudiciat statul cu peste 5 milioane de lei, transmite Info-Prim Neo. În anul 2007, Ministerul Sănătăţii a anunţat o licitaţie publică pentru procurarea de instalaţii radiologice pentru opt spitale, care să lucreze în regim digital. În urma licitaţiei medicii specialişti au pledat pentru compania „S&T Mold”, pentru că corespundea parametrilor solicitaţi de minister – la utilajele digitale eradierea este de 5 sau chiar 10 ori mai mică decât la cele cu peliculă. Utilajul a fost instalat la Spitalul Republican, Spitalul municipal „Sf. Treime”, Spitalul de traumatologie şi ortopedie, Spitalul Oncologic, Policlinica Cancelariei de Stat, Spitalul de Urgenţă, Centrul Mamei şi copilului şi Spitalul din Vorniceni. Ofiţerul de urmărire penală din cadrul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), Maria Macovei, a spus că în vara anului 2008, o comisie de pe lângă Ministerul Sănătăţii a constatat că utilajul nu corespunde contractului. După acele constatări compania a livrat aparat digital la un spital, iar după ce comisia a finalizat verificările, l-a retras şi a spus administraţiei spitalului că dacă vrea să lucreze cu asemenea aparat, să achite 55 de mii de euro. În februarie curent CCCEC a deschis dosar penal pe acest caz. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, responsabilii din administraţia companiei riscă 10 ani de închisoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.